Un cuplu legat pentru eternitate: Vezuviu și Pompei

Oriunde te-ai afla la Pompei, silueta întunecată, aproape amenințătoare, a Vezuviului și a conului său pereche te urmărește, asfel că pot spune că acest cuplu mortal Vezuviu-Pompei este sortit să fie împreună... pe vecie. 

Probabil că faima orașului Pompei s-ar fi stins undeva în timp, la umbra Napoli sau Sorrento, dacă nu ar fi avut grijă Vezuviu să-l pună la "conservat" pe 27 august 79. Un nor de fum fierbinte și un "val" de piatră ponce, lapilli, a îngropat Pompei, ucigându-i locuitorii cu suflarea sa fierbinte și grea. 

Acesta nu a fost însă primul dezastru atestat documentar care a lovit Pompei, căci în anul 63 d.Hr., un mare cutremur a lovit orașul, provocând pagube masive care au dus la evacuarea majorității populației de aproximativ 20.000 de persoane. Probabil că cei care nu s-au întors în Pompei s-au bucurat când, după 14 ani,  Vezuviului i-a explodat partea superioară și a îngropat orașul sub un strat de lapilli, apoi a eliberat și gaze, ucigând și mumificând aproximativ 2.000 de bărbați, femei și copii. 

Un amănunt important, care mai mult ca sigur că nu a fost cunoscut de cei care, prin secolul VII î. Hr., au întemeiat Pompei: orașul a fost întemeiat pe un un platou (aflat la o altitudine de 300 metri deasupra mării) format din lavă aruncată...de Vezuviu. Oamenii din zonă au ignorat puterea distrugătoare a vulcanului, poate și pentru că pământul este fertil și clima blândă în regiunea Campania, una dintre cele mai frumoase regiuni ale Europei. După cum scria Pliniu cel Tânăr, au fost cutremure mici înaintea erupției majore din 79 D. Hr., dar oamenii nu au intrat în panică, dat fiind că erau obișnuiți ca pământul să se scuture frecvent. 

 

Impresii depre Pompei. Cum pătrunzi pe Porta Marina, una din cele șapte porți ale Pompeiului, cea care făcea legătura cu portul, pășești într-un loc în care timpul pare că s-a oprit acum aproape 2.000 de ani. Pompei era un oraș în care oamenii trăiau, munceau, iubeau confortul, frumosul, viața. Unii erau mai rafinați și iubeau artea, alții erau meseriași apreciați,  toți cu planuri de viitor și speranțe. Erau probabil optimiști și veseli, căci așa e stilul localnicilor din zonă, plini de viață și relaxați. Se întâlneau la Forum, la băile publice sau la amfiteatrul care putea găzdui aproximativ 20.000 de oameni, pentru a lua parte la lupte cu gladiatori. Parcă îi vezi mergând, îmbrăcați în togile lor și încălțați în sandale, pe trotuarele largi pavate cu piatră cubică sau în carele trase de cai focoși, pe străzile drepte pe care ușor ar putea încăpea în zilele noastre două autoturisme. 

Pompei avea și restaurante fast-food, thermopolium, unde se pregătea mâncare care era ținută în vase de lut în spații special amenajate pentru a le menține calde, unii avea case mici, alții , mai bogați, aveau vilă cu piscină, grădini luxuriante. Existau și proprietari care închiriau imobile, bogați ai urbei care se relaxau în locuințe impresionante. Spre deosebire de o altă victimă celebră a Vezuviului, Herculaneum care era o destinație de vacanță unde puteai da nas în nas cu împăratul Nero, aici se muncea, mai ales că o bună parte a populației era formată din sclavi. 

Este un sentiment cam straniu să pășești pe Via dell'Abbondanza, care străbate orașul de la vest la est, care s-a păstrat intactă tocmai datorită erupției Vezuviului. Astăzi, Pompei în sine este un oraș ciudat, este tăcut, cenușiu și trist ca o urbe comunistă și nu se aude nici măcar o pasăre. Turiștii și ghizii vorbesc încet, par stingheriți cumva, unii sunt cu siguranță puși pe gânduri de vremelnicia vieții pe pământ. Parcă e o regulă nescrisă să nu se zâmbească aici, cu excepția stabilimentului Lupanare, casa de toleranță antică cu fresce care explicitează pozițiile preferate de practicantele celei mai vechi meserii din lume. Deși nu e nici pe departe cel mai deosebit, Lupanare este un punct de atracție necontestabil al Pompei, unde turiștii din toată lumea stau încolonați să intre și să vadă vechiul "cuib de nebunii", să facă glume și fotografii-care sunt interzise însă.

De la extaz la agonie nu-i decât un pas însă și dovada o reprezintă trupurile carbonizate ale locuitorilor din Pompei, perfect conservate până astăzi de cenuşa solidificată. După ce au murit axfisiați de aerul fierbinte și încărcat cu particule,  fiind acoperiți apoi de cenușă și piatră ponce, corpurile locuitorilor Pompeiului s-au descompus, iar spaţiul din interiorul “coconilor” a fost umplut, cu ghips, în secolul al XVIII-lea, la inițiativa unui arheolog. Mulajele create reproduc, în cele mai mici detalii, nu doar cutele hainelor, poziția chircită a corpului ci chiar și ridurile de pe față. Pentru mine a fost un pic șocantă imaginea oamenilor carbonizați, suprinși de moarte în diferite poziții, unele chiar nefirești. Erau în mod sigur înspământați, au murit probabil repede, ca astăzi să fie exponate pe un raft, fotografiate și arătate cu mâna de turiști. Cam tristă soarta lor! Cu toată atmosfera destul de sumbră, Pompei merită vizitat nu doar că este singurul oraș roman perfect conservat ci și pentru lecțiile pe care le oferă: nimic nu este sigur cu atât mai puțin veșnic, să nu te pui cu natura, bogăția nu te face nemuritor.

Este cald vara, pietrele se încing la soare, drumurile sunt incomode și singura umbră o găsești la adăpostul caselor milenare: Casa di Fauno, Casa del Chirurgo, Casa del Forno, Casa del Citarista, în care au trăit oameni și azi le vizitez de parcă mare lucru nu s-ar fi întâmplat în ultimele două milenii. E ciudat șirul de oameni care scotocesc prin unghere și fac poze, mirându-se în toate limbile pământului de cât de dezvoltată era această urbe. Aveau două teatre și un amfiteatru, băi publice, piețe și străzi pe care carele străinilor nu puteau trece, fiind blocate cu un sistem simplu dar eficient. Teatro Grande, în sfârșit un loc unde pot să mă odihnesc și să-mi încarc bateriile pentru noile trasee în orașul arid de piatră. Azi se nu joacă nicio piesă, sunt doar câțiva copii mândri că au în sfărșit o scenă numai a lor. Remarc arhitectura și acustica perfectă și după 2.000 de ani...

 

Originile Pompei sunt incerte, fiind dovezi că a fost fondat în secolul VII-lea î.Hr., pentru următoarele șapte secole fiind sub dominația etruscilor, a grecilor și a samniților sub care a prosperat. A devenit colonie romană în 80 î.Hr. cu numele de Cornelia Veneria Pompeianorum.

Primul zid de apărare și prima casă datează din secolul al VI-lea  î. Hr. când zona era scena unor lupte dramatice între etrusci și greci, care au culminat cu bătălia de la Cuma din anul 524, care a pus punct extinderii etruscilor .

Pomei era port comercial la râul Sarno, frecventat de grecii și fenicienii care navigau pe coasta Campaniei de astăzi, având și o poziție strategică, în apropere de orașe precum Cuma, Nola, Stabia sau Nuceria. 

Cele mai vechi clădiri din Pompei sunt sanctuarul lui Apollo și un templu dedicat Atenei și lui Hercule, ambele costrucții fiind în stil etrusc.

După distrugerea din anul 79, Pompei s-au retras de ochii publicului până în anul 1594, când arhitectul Domenico Fontana a dat peste ruinele în timp ce săpa un canal pentru apă, fără a continua cineva excavațiiie arheologice.

Săpăturile arheologice au început practic în anul 1748 sub regele Carol al VII-lea de Bourbon și au continuat până în secolul al 19-lea. Multe din mozaicurile spectaculoase de pe pereții clădirilor din Pompei au fost deturnate pentru a decora palatul de la Portici  al regelui Charles, dar, din fericire, majoritatea sunt acum în Muzeul Național de Arheologie din Napoli. 

Pe 24 august 1944, o escadrilă de avioane anglo-americane a bombardat Pompeiul, demonstrând că cea de-a 24 zi a lunii lui gustar nu e tocmai cu noroc pentru acest oraș. 

Cu cele 45 de hectare excavate ( dintr-o suprafață totală de  66 de hectare), Pompei este singurul oraș din perioada romană rămas intact.  

În anul 1997, site arheologic de la Pompei a fost inclus în patrimoiul mondial al UNESCO, fiind supus unor reguli stricte de conservare. 

 

La Pompei ajungi cu trenul Circumvesuviana în aproximativ 40 de minute din Napoli sau din Sorrento în 30 de minute. Trebuie să cobori la stația Pompei Scavi-Villa dei Misteri.

Foarte aproape este intrarea principală Porte Marine, cea care era calea de acces către port. 

Există și autobuzele SITA, care au curs înspre și către Napoli la aproximativ jumătate de oră. 

Sunt și parcări pentru autoturisme la Pompei Scavi, numai că acestea costă patru euro/ o oră.

Este bine să vă luați un ghid local, pentru că el cunoaște nu doar străzile și obiectivele cele mai importante ci și istorii mai puțin cunoscute ale zonei. În plus, spațiul este foarte mare și puteți rata unele dintre obiectivele importante dacă nu vă ghidează cineva familiarizat cu situl.

E util de știut că se pot închiria și ghiduri audio, dar acesta nu va rezolva problema orientării în spațiu. Pentru aceasta ar trebui să ajute harta primită la cumpărarea biletului de intrare ( 11 euro/adult în 2014), ca și Micul ghid al Pompeiului. 

Străzile Pompeiului sunt lipsite de orice urmă de vegetație și de umbră, așadar ar fi bine să aveți pălărie sau șapcă, vara temperatura ajungând la aproape 40 de grade. 

Trebuie să aveți încălțăminte adecvată mersului pe piatră cubică. Sunt trei trasee în Pompei, cel mai scurt având 3 ore, iar cel mai complet șase-șapte ore.  

Ar fi indicat să aveți apă la voi, dar e bine de știut că sunt câteva restaurante în Pompei, nu foarte ieftine însă.

Dum bun!